Atunci când un membru al familiei este diagnosticat cu o boală psihologică începe o bătălie greu de gestionat. Familia trebuie să accepte boala aceea în mijlocul său. Ar fi preferat să nu afle asta şi să mai aibă timp să se mintă pe sine cum că totul e bine. Nu doar membrii familiei bolnavului au aceste zbateri, ci şi bolnavul însuşi. Este şi mai dureros atunci când un părinte are o boală pe care o poate moşteni şi copilul său. Bineînţeles că nu vrea asta dar nici nu are cum să împiedice această situaţie. Un astfel de diagnostic schimbă dinamică unei familii.

Partenerul de viaţă şi adaptarea la noua situaţie

O persoană bolnavă nu se mai poate achita de îndatoririle de cuplu sau de cele de familie. Şi acest lucru e greu de acceptat. Sunt unele cupluri care nu pot trece peste acest moment şi ajung la divorţ. Chiar şi atunci când ambii parteneri sunt informaţi e greu. Pentru că una e să ştii ce se poate întâmpla cu partenerul tău, alta e să vezi cum se schimbă dintr-o persoană pe care o iubeşti în altă persoană cu care nu mai poţi relaţiona la fel cum te-ai obişnuit.

 

Boala psihologică și transmiterea genetică

Copiii din aceste familii au modificări de comportament. E explicabil ca la început să sufere (boala le răpeşte mama sau tatăl). Dar mai apoi felul lor de a reacţiona în aspecte cotidiene devine unul bolnăvicios. Nu au capacitatea de a face diferenţa dintre un comportament normal pe care l-au avut până atunci şi comportamentul modificat de influenţa bolii unui părinte. E adevărat că părinţii sunt modele pentru copii, dar copiii de vârsta adolescenţei sau a tinereţii ar trebui să aibă capacitatea de a face diferenţa dintre cele două comportamente.

 

Empatizarea cu persoana bolnavă

Atunci când părintele suferă de o boală cu transmitere genetică, prima reacţie a copiilor este una de acuză. E dureros pentru părintele bolnav şi neputincios să audă asta. Orice ar zice copiii, situaţia părintelui şi moştenirea lor genetică nu se poate schimba. Nu pot decât să înveţe să trăiască ştiind că e posibil să li se întâmple şi lor la fel. Ar trebui să empatizeze cu suferinţele părintelui, să-i uşureze neputinţele şi să se bucure de viaţa pe care o au făcând lucruri folositoare pentru ei înşişi şi pentru familia lor. Să îşi preţuiască familia cât încă o mai au.