Tulburarea bipolara – ce este si cum recunosti aceasta boala?
Tulburarea bipolara este o afectiune a dispozitiei umane. Persoanele afectate pot fi foarte fericite o vreme si apoi, fara vreun motiv, sa cada intr-o depresie adanca. Se mai numeste si depresie maniacala. O persoana suferinda este incercata de stari extreme daca nu urmeaza niciun tratament iar durata acestor stari variaza de la persoana la persoana.
Tulburarea bipolara – caracteristici
- Etapa depresiva se caracterizeaza prin depresie profunda, tristete, anxietate, lipsa concentrarii si stare de epuizare, de lipsa de energie. Pacientii isi pierd interesul fata de cotidian, fata de lucrurile care mai inainte ii interesau. Au dificultati de somn, se ingrasa sau slabesc si se gandesc la cum sa-si ia viata.
- Pe durata etapei maniacale pacientii se comporta nesabuit. Fac lucruri pe care mai apoi le regreta, se dedau la excese de diverse naturi pe care mai apoi le regreta.
- In functie de durata episoadelor si preponderenta lor, tulburarea poate fi de tip I (episoade maniacale sau mixte cu episoade depresive rare) sau de tip II (episoade intens depresive si minor maniacale).
- Episoadele mixte sunt imprevizibile, pentru ca sunt maniace si depresive in acelasi timp. Sunt frecvent intalnite in perioada adolescentei si se propaga catre varsta adulta la 70% dintre cei care sufera de aceasta boala.
Ce trebuie facut?
Inainte de toate, daca te recunosti in aceasta alternanta de stari mergi la medicul tau de familie. Acesta iti va evalua starea de sanatate. Si te va trimite catre specialist. Cel mai adesea este catre un psihiatru pentru diagnosticare si prescriptie de medicamente care sa regleze echilibrul chimic la nivelul creierului. Dupa ce starea de sanatate se echilibreaza pacientul este trimis la psiholog, pentru sedinte de psihoterapie. Cele doua metode de recuperare lucreaza impreuna. Ajuta pacientul sa-si recupereze sanatatea, sa tina situatia sub control. Acest proces de diagnosticare, tratament medicamentos si terapie poate sa dureze de la cateva luni si pana la cativa ani. In functie de receptivitatea particulara a fiecarui pacient in parte.
