Identifica persoanele toxice din viata ta si departeaza-te de ele
Sunt situatii in care anumite persoane care au intrat poate accidental in vietile noastre chiar ne fac rau prin comportamentul pe care il au. Sunt toxice. Randurile de mai jos au menirea de a ne ajuta sa le identificam si dupa aceea sa ne departam politicos de ele.
Criticii
Sigur ai intalnit si tu persoane care, in orice situatie, au numai critici in gura. De fapt, nu doar in gura pentru ca pana sa verbalizezi o critica ai gandit-o si poate ca ai purtat-o in inima o vreme. Desigur, sunt si situatii care trebuie criticate asa incat sa se indrepte, dar nu-ti face un obicei din a critica pe oricine in orice circumstanta. Critica actioneaza ca o otrava – otraveste pe cel ce critica dar si pe cel care este criticat. Pentru ca din pacate nu ne rezumam la a critica situatii nu oamenii si numai atunci cand trebuie. O persoana critica iti strica linistea interioara, iti da o stare de neplacere, te epuizeaza fizic.
Victimele
Da, uneori suntem victime ale unor circumstante pe care nu le putem controla. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne vicctimizam tot timpul. Vine o vreme cand trebuie sa trecem peste lucrurile rele care ni s-au intamplat si sa ne schimbam atitudinea. Totusi, unele persoane nu reusesc sa faca asta. Se victimizeaza chiar si atunci cand nu li s-a intamplat nimic dezastruos! O astfel de persoana, cu atitudine de victimizare te face sa vrei sa o eviti. Chiar si cand e din propria familie. Aduce peste propria persoana o stare de neputinta, de incapacitate de a rezolva treburile pe care le ai de facut. Te descurajeaza si in loc sa functionezi la maximum potentialului pe care il ai, tinzi sa te multumesti cu… faramituri.
Nervosii si stresatii
E adevarat ca viata cotidiana curge intr-un ritm greu de controlat uneori, dar tine de fiecare felul cum se raporteaza la fiecare situatie. Daca nu reusim sa ne controlam doar pentru ca suntem aglomerati si grabiti, oare ce facem cand ni se intampla un lucru foarte rau? Fiecare persoana trebuie sa-si stapaneasca emotiile, stresul si enervarea. Daca nu reusesc singure, atunci e necesar sa ceara ajutor de specialitate. Astfel de persoane enerveaza pe toata lumea, ii epuizeaza de energie si-i perturba de la ce au de facut. Daca le atragi atentia si ei tot nu se corecteaza, atunci e mai sanatos sa te departezi de ei / ele.
Egoistii
Egoismul este adanc inradacinat in fiecare dintre noi, numai ca in anumite situatii cantitatea e atat de mare si atat de obraznica incat n-o poate suporta nimeni. Apararea propriului interes, trasul spuzei pe turta sa – cum se spune – sunt niste practici dezgustatoare. N-ar fi rau sa experimenteze altruismul, darnicia, ajutorul reciproc. Ar fi un bun prilej de a invata lucruri noi. Astfel de persoane ranesc si nici nu se gandesc ca au ranit decat atunci cand au nevoie de respectiva persoana, pentru ca isi analizeaza propriul interes nu pentru ca-i pasa. Nepasarea e cruda, chiar si atunci cand persoana din preajma egoistilor are mare nevoie de ajutor. Daca nu vrei sa suferi, mai bine departeaza-te de astfel de persoane. Mai ales daca le-ai acordat o sansa de schimbare.
Mincinosii
Sigur ai intalnit mincinosi pana acum. Oameni care au mintit pana in panzele albe ca sa le iasa pasenta. Ca sa-si apere interesul. Au spus si au facut orice ca sa-si acopere greselile si neputintele. Ca sa para altcineva decat ceea ce sunt. Sunt persoane pe care nu te poti baza, pentru ca oricand exista riscul sa te minta si pe tine pentru propriul interes. Ai nevoie de oameni care sa-ti spuna adevarul, chiar si atunci cand adevarul suna urat. Pentru ca numai asa poti corecta anumite aspecte din propria viata care nu-s prea bune. Daca ai atras atentia ca la tine nu merge cu minciuna si ei tu continuat, mai bine rupe relatia. Risti sa fii ranit si dezamagit chiar atunci cand iti va fi mai greu.
Persoane toxice
Desigur ca mai sunt tipologii de persoane toxice care pot sa apara in vietile noastre, dar pentru moment ne oprim aici. Detectati persoanele toxice din vietile voastre, acordati-le o sansa de corectare dar daca nu se vor corecta inseamna ca nu putin mare pret pe relatia dintre voi (desi puteti fi din aceeasi familie). Departati-va politicos, fara sa jigniti, fara sa raniti. Nu aveti nevoie de astfel de persoane in vietile voastre.