Obiceiuri proaste care ne strica somnul. Hai sa le schimbam

obiceiuri

Avem obiceiuri proaste care ne strica nu numai somnul ci si sanatatea, cheful de viata, energia. Haideti sa le constientizam si sa luam masurile care se impun.

Toata lumea stie cat de importanta este odihna. In lipsa ei orice activitate din timpul zilei este afectata. Devenim mai putin atenti, mai putin sociabili, mai predispusi la accidentari si enervare, etc. Multi sunt constienti ca au niste obiceiuri proaste care le strica odihna de peste noapte si ajung astfel sa traiasca intr-un cerc vicios. Asadar, ce anume ne strica somnul?

 

Stresul, axietatea, ingrijorarile, aglomerarea

In cursul zilei se aduna tot felul de lucruri care au legatura cu noi sau cei dragi ai nostri si pe care nu avem cum sa le negam. Ar trebui sa avem un moment in care sa tragem linie peste toate aceste motive de ingrijorare si sa realizam ca daca zilele sunt agitate luam cu noi acasa si peste noapte aceeasi stare. Astfel somnul nu are cum sa fie linistit si odihnitor. Adesea oamenii se ingrijoreaza din lucruri mici, lucruri care nu se vor intampla niciodata si din lucruri pe care nu le pot controla. Daca nu e ceva ce trebuie sa faci tu si sa stea in puterile tale, de ce te mai ingrijorezi? Fa ceea ce trebuie sa faci, iar la restul nu te mai gandi. Doar iti paraziteaza viata.

 

Dispozitivele tehnologice care ne solicita mereu atentia

Haideti recunoasteti de cate ori ati adormit cu televizorul pornit? De cate ori v-ati lasat telefonul pornit peste noapte? De cate ori n-ati mai inchis computerul? Poate ca nici nu v-ati dat seama pana acum, dar daca nu e liniste atunci cand dormiti, nu reusesiti sa va odihniti. Inchideti televizorul inainte sa va ia somnul. Orice ati putea afla, sigur se da in reluare si a doua zi. Nu pierdeti nimic.

 

Telefonul e bine sa-l inchideti peste noapte. Daca n-o faceti, platformele de socializare va vor transmite notificari diverse nonstop. Doar nu vreti sa va treziti din somn ca sa vedeti ca prietenul Y de pe Facebook v-a dat like la o postare de 2 bani? Computerul si alte echipamente lasate pornite va dau o stare de “stat la curent cu toate noutatile”, de accesibilitate la orice stire care v-ar putea interesa… Dar VOI nu sunteti agentie de stiri! Sunteti oameni care trebuie sa se odihneasca pentru ca in ziua urmatoare aveti treburi de facut. Nu-i asa? In plus, zgomotul de fond (bazaitul) s-ar putea sa va creasca inutil nivelul stresului si al enervarii. Si sa nu va puteti da seama de ce sunteti nervosi la prima ora a diminetii.

 

Proasta organizare a activitatilor din cursul zilei

Cei mai multi dintre noi au o gramada de lucruri de facut in fiecare zi si pentru ca toate sunt importante sau urgente ne straduim sa le facem pe toate. Daca se face seara tarziu si noi inca avem o lunga lista de lucruri de facut… inseamna ca avem o problema cu prioritatile. Una mare! Trebuie sa selectati din acea multime de task-uri pe cele care chiar sunt urgente si importante. Daca va invatati sa priviti lucrurile un pic in perspectiva, veti vedea ca multe treburi nu sunt asa urgente precum par iar altele va pot ocupa mai putina vreme. Daca nu va panicati.

 

Unele boli produc dureri si disconfort si cei afectati nu mai pot dormi

Sunt situatii si boli pe care ni le provocam cu mana noastra. Suna dur, nu-i asa? Dar cati suntem consienti ca fiecare lucru pe care il facem are consecinte asupra sanatatii noastre? Unele boli am putea sa nu le avem deloc, daramite sa ne mai chinuim cu ele. Dar, odata ce le avem, nu ne vor lasa sa dormim. Iar lipsa somnului vulnerabilizeaza organismul si mai mult. Daca aveti o boala diagnosticata, tratati-o cu seriozitate. Daca va simtiti rau, mergeti la medic. Poate e ceva nediagnosticat. Sanatatea ar trebui sa fie mai importanta decat orice altceva. Nu va mai ganditi ca pentru asta s-ar putea sa lipsiti de la serviciu sau sa va coste cam mult. Aveti grija de propria persoana.

 

Obiceiuri/conceptii gresite cu privire la odihna

“Sunt tanar, n-am obosit, nu mi-e somn” ii auzi adesea pe tineri spunand. E adevarat ca la varsta lor au un nivel mai ridicat de energie si poate chiar nu simt oboseala, dar tinerii ar trebui sa doarma mai mult decat adultii. Adica n-ar trebui sa stea pe internet pana la 3 dimineata, nici n-ar trebui sa faca din noapte zi pentru ca sunt in club cu prietenii. Un astfel de obicei de a nu se odihni corespunzator pe o perioada mai indelungata poate produce daune irecuperabile in organism. Parintii ar trebui sa traga semnalele de alarma la vreme. Dar cum sa faca asta daca si ei au obiceiuri daunatoare? Parintii servesc mereu ca modele pentru copiii lor. Ar trebui sa aiba grija sa fie unele pozitive.

 

Sedentarismul, lipsa activitatilor fizice sau in aer liber

E adevarat ca timpul parca intra la apa si nu ajunge nici macar pentru lucrurile acut de importante, dar daca o perioada mai lunga nu facem niciun fel de activitate fizica si nu iesim deloc in aer liber n-o sa ne simtim bine si nici un aspect prea grozav n-o sa avem. In plus ne ingrasam, creste senzatia de disconfort si nici nu se va mai pune problema sa mai avem vreun somn linistit si odihnitor. Trebuie sa ne intelegem prioritatile si pentru sanatatea noastra sa facem miscare. Cateva ore saptamanal la sala de sport nu vor compensa decat partial nevoia de miscare.

 

Consumul excesiv de cafea sau stimulante

Cand nu dormi cat trebuie starea de somnolenta si de ineficienta se intinde pe o buna bucata din zi. Implicit esti tentat sa consumi cafea in cantitati industriale sau energizante. Chiar si asa vei fi somnolent si te vei intreba ziua intreaga ce e cu tine. Ce sa fie? Dormi cat are nevoie organismul tau. O cafea dimineata poti consuma, dar nu inlocui somnul cu cafeaua. Vei ajunge la probleme gastrointestinale in scurt timp.

 

Alimentatia dezorganizata, fumatul, alcoolul  

Atunci cand suntem foarte ocupati avem tendinta de a ne hrani in viteza. Apelam la fast-food, patiserii, etc. Astfel de alimentatie nu face decat sa ne produca dezechilibre metabolice sau boli legate de alimentatie. Ne simtim umflati si curand chiar devenim obezi. In asociere cu stresul, fumatul si alcoolul reteta pentru dezastru e intreaga. Te plangi ca nu poti dormi si ca te simti obosit? Spune multumesc ca e doar atat si ca nu te-ai imbolnavit grav din cauza stilului tau de viata. Ai obiceiuri daunatoare! 

Schimba toate aceste obiceiuri cata vreme mai poti. Chiar daca n-o sa ai cum sa le schimbi pe toate intr-un timp foarte scurt, indata ce vei incepe sa indrepti cauzele acestor probleme vei observa ca te vei simti mult mai bine si ca somnul tau se va apropia de ceea ce-ti doresti sa fie.