Teama de singuratate si deciziile proaste pe care le putem lua

singuratate

Singuratatea este cea mai raspandita problema sociala in intreaga lume. Relatiile autentice sunt din ce in ce mai rare. Cele mai dese sunt superficiale in contextul in care majoritatea oamenilor se refugiaza in virtual si confunda relatiile cu frenzii de pe platformele de socializare. Viata necesita apropiere reala, sprijin la greu, o vorba buna spusa fata in fata, un umar pe care sa plangi. Si totusi, traim in singuratate desi locuim in orase suprapopulate, lucram in multinationale si ne petrecem serile in cluburi aglomerate. Ce gresim?

Cautarea unui partener cu insistenta

Atunci cand te vezi singur(a) iti doresti sa ai pe cineva. Sa fii si tu ca ceilalti. Te judeci mereu din prisma valorii ca partener si nu mai vezi nimic altceva. Risti sa te multumesti cu oricine – chiar si cu cineva cu care nu ai iesi in conditii obisnuite. Tot din dorinta acestui “impreuna, neaparat” se poate ajunge la casatorii din motive gresite care sfarsesc in divorturi. Pot rezulta copii din aceste relatii care din start sa fie traumatizati de relatiile defectuoase dintre parinti. Sigur nu-ti doresti asa ceva nici pentru tine si nici pentru copiii tai. Chiar daca e greu sa traiesti in singuratate, alege cu grija partenerul. Singuratatea in doi poate fi si mai grea decat starea pe care o ai acum. Nu lasa disperarea sa te conduca.

Fuga de singuratate si acceptarea oricarui anturaj

Atunci cand vrei si tu sa iesi in oras, sa mergi in excursii si sa te distrezi riscul e sa te “lipesti” de primul grup de oameni care iti e accesibil. Rezolvi situatia la capitolul distractie dar ajungi la alte lucruri mai complicate. Din anturajele nepotrivite se aleg prietenii si partenerii nepotriviti. Si se invata lucruri nefolositoare (dependentele) care au consecinte serioase pentru tot restul vietii. Chiar daca spui ca tu nu fumezi, nu consum alcool si nici alte substante, presiunea pe care prietenii nepotriviti o vor exercita asupra ta va fi mai mare decat rezistenta ta. Daca nu crezi, pune cateva intrebari in jur, de genul “tu cum te-ai apucat de fumat? Dar de baut? De scoala cum te-ai lasat? De ce te-au dat afara de la munca?” Si vei capata raspunsuri (poate) surprinzatoare. Esti inzestrat cu inteligenta si logica, pune-le la treaba. Daca ai nimerit unde nu trebuie, departeaza-te cat mai ai timp.

Refugierea in dependente

Presiunea anturajului conduce adesea la dependente. Din aceeasi dorinta de a fii si tu ca ceilalti. Poate fi vorba de tigari, bautura, droguri sau de altceva. Dar hai sa luam numai aceste 3 exemple de dependente. Gandeste-te la cum iti poate afecta viata fiecare, ca sanatate, viitor, scoala, munca, familie. Chiar de-ar fi numai una dintre ele, are capacitatea de a-ti ruina planurile de viitor. Trebuie sa intelegi ca regulile impuse de anturaj nu sunt si cele mai de folos pentru tine. Daca iti doresti anturajul, atunci vei fi obligat sa fii de acord cu ce spune acesta. Daca te opui, vei fi marginalizat. Si poate ca asa e mai bine, pentru ca iti vei putea construi viata si viitorul pe principii alese de tine, nu de altii.

Dupa cum vezi, singuratatea poate fi dificila, dar daca incerci sa scapi de ea cu orice pret… ajungi curand la un pret mult prea mare de platit. Tu alegi, dar esti pregatit sa suporti si consecintele deciziilor tale?