Confidențialitatea actului psihologic reprezintă o obligație a fiecărui psiholog sau psihoterapeut.
Fără această clauză precisă și cu bază legală, orice pacient al oricărui cabinet de specialitate și-ar putea pune întrebarea dacă ceea se știe despre el nu cumva va deveni public în diverse forme.
În baza Legii nr. 213/2004 și a normelor sale de aplicare, nicio informație privitoare la pacient, la afecțiunile sale sau la terapia folosită nu pot deveni publice fără acordul expres al acestuia.
Iată câteva prevederi:
- dacă un psiholog nu mai poate păstra confidențialitatea unui serviciu psihologic atunci încetează să-l mai ofere pacienților săi
- psihologii nu au voie să divulge informațiile care le-au fost încredințate (excepțiile sunt prevăzute de lege)
- psihologul informează pacientul cu privire la confidențialitate și la limitele acesteia
- informațiile de natură strict psihologică pot fi împărtășite în așa fel încât pacienții să nu poată fi identificați
- dacă doi psihologi lucrează în același timp cu același pacient, ei vor colabora fără restricții. Excepție face doar situația în care pacientul se împotrivește.
- notițele, rezultatele și documentările psihologilor sau psihoterapeuților se pot folosi în așa fel încât să se păstreze anonimatul pacienților
- în cazul în care sunt implicate terțe persoane, se va specifica implicarea acestora în privința confidențialității
Toți cei care doresc mai multe informații în această privință, pot parcurge legea menționată în întregime.
