Context psihic complex: anxietate, depresie si tulburare obsesiv compulsiva la aceeasi persoana. Studiu de caz „ASA NU”

E o situatie rara ca atatea boli serioase sa se intalneasca la aceeasi persoana. Si mai ales ca persoana in cauza sa nu-si recunoasca bolile, macar ca si neputinte cotidiene. E vorba de o femeie de 71 de ani, mama singura a 2 copii, acum adulti. Femeia refuza sa mearga la medic, refuza sa ia medicamente. Isi recunoaste unele boli fizice, dar nicidecum unele psihice. Si nu face nimic in nicio privinta. Fara sa exprime asta, nu are incredere in medici, nici in medicamente. E de parere ca nici medicii si nici medicamentele nu-i fac bine. Nu se trateaza nici cand are medicamente sau cand are posibilitatea sa si le cumpere 

Prima care s-a instalat a fost anxietatea

Jumatate din viata ei, femeia si-a trait-o in frica. Frica zilei de maine, frica sa nu fie concediata, frica de boala a unuia dintre copii, frica sa nu se strice ceva prin casa, frica de datorii, frica de singuratate, frica sa nu fie luata de proasta, nu cumva sa se profite de pe urma ei. Au fost mai multe traume de-a lungul vietii ei care au impins-o in starea generalizata de frica, de anxietate paroxistica. Pe cand era copil, tatal ei a fost omorat de o ruda. A fost un copil sarac, nedreptatit de mama (probabil neintentionat), a trecut prin 2 divorturi, a avut o meserie grea pe care probabil n-a facut-o cu placere ci pentru bani. Si-a crescut singura copiii, fara ajutor de la fostii soti. A fost ajutata ocazional de mama si sora ei, dar ajutorul primit i s-a intors sub forma de repros. S-a simtit neiubita si n-a stiut sa iubeasca. Si ea si-a nedreptatit copiii, nestiind ce altceva sa faca sau cum ar trebui sa fie corecta cu copiii ei. S-a refugiat in munca pentru ca asa putea avea un ban care sa-i asigure ziua de maine. S-a bazat pe bani, dar n-a stiut ce sa faca cu ei nici cand i-a avut, nici cand nu i-a avut. Prin comportamentul ei le-a aratat copiilor ei ca banul conteaza si cam atat. N-a construit relatii cu copiii ei. A cumparat relatii – lucru extrem de trist.

Apoi a venit depresia

Atunci cand a fost concediata de la locul de munca a avut primul episod de depresie. Copiii erau mici atunci, unul avea 16 ani si facea eforturi sa aduca bani acasa. Celalalt numai 8. N-au putut s-o ajute si nici ea n-a cerut ajutor medical. Nici atunci si nici mai tarziu. Depresia a revenit pe parcurs, ocazional. Motivele erau intemeiate dar marunte. Din cauza ca dura doar cateva zile nu a fost luata in serios. N-a mai fost niciodata ca primul episod cand a zacut in pat cateva saptamani si trageau copiii de ea sa se ridice. Dar nici n-a disparut complet. S-a impletit subtil cu anxietatea. 

Comportamentul obsesiv-compulsiv s-a accentuat in timp

Desi i s-a spus de multe ori de catre copilul cu care locuieste ca face lucruri repetitive suparatoare (verifica aragazul de nenumarate ori dupa folosire, verifica usa de la intrare daca e incuiata etc), niciodata n-a luat masuri. A continuat sa faca ce-a stiut ea. N-a recunoscut ca are niste probleme, n-a cerut ajutor. Tot timpul altii erau vinovati pentru comportamentul ei. Cand povesteste situatii concrete din viata ei zici ca e cel mai corect om din lume. Ea chiar crede ca asa e. Nici o clipa nu vede realitatea. Si nu, nu e vorba de boli ale batranetii. Asa a fost ea de la 35 de ani si pana la 71 cati are in prezent. 

De frica, din cauza anxietatii netratate, si-a distrus emotional unul dintre copii. Culmea, pe cel pe care il iubea mai mult. Bolile netratate atata amar de vreme fac ravagii atat in viata ei cat si in viata celor din jur. Tot din cauza fricii are comportament de control, ca si cum copiii ei adulti trebuie sa-i spuna tot ce fac si unde se duc, nu cumva mama sa-si faca griji. Pana la un punct pretentia e justificata, pentru ca traim vremuri complicate si membrii unei familii trebue sa stie unii de altii. Dar aceasta purtare de grija nu trebuie sa devina deranjanta, pentru ca e totusi vorba de persoane adulte nu de copii.

De ce v-am spus toate astea?

Motivul e simplu: ca sa nu ajungeti si voi asa. Daca femeia ar fi cerut ajutor de la inceput intreaga ei viata ar fi fost complet alta. Desigur ca in cateva randuri n-am putut decat sa prezentam un rezumat al problemelor dar fiecare in parte ar fi putut avea o rezolvare. 

Si mai trist este ca nu doar viata ei este distrusa ci si viata unuia dintre copiii ei. Acesta este atat de afectat incat nu se poate descurca singur. 2 vieti distruse… 

De ce copilul ei nu cere ajutor medical pentru el insusi? Pentru ca e de parere ca problema e numai la mama lui. Si ca el n-ar avea nimic daca mama ar disparea de langa el. 

Comportamentul parintilor se propaga la copii in moduri extrem de subtile si extrem de daunatoare.

 

Daca v-ati recunoscut pe voi insiva sau pe cineva drag in aceste randuri, din toata inima va rugam sa cereti ajutor medical. Sunt solutii, starea de sanatate se poate remedia. Nu trebuie decat sa cereti ajutor… Suntem oricand pe receptie ca sa va oferim acest ajutor, la cabinetul de terapie scurta strategica. Nu mai amanati.