Adolescentul nu vrea să meargă la psiholog: ce pot face părinții

Ai observat de câteva săptămâni că adolescentul tău nu mai e cel de dinainte. S-a închis în cameră, răspunde scurt, notele au scăzut sau pare îngrijorat tot timpul. Ai propus, cu grijă, să meargă la un psiholog, iar răspunsul a fost un „nu” categoric. Poate și o ușă trântită.

E una dintre situațiile cu care părinții vin cel mai des la mine. Vestea bună e că refuzul nu blochează totul. În Terapia Scurtă Strategică, abordarea în care m-am format la școala lui Giorgio Nardone, lucrul poate începe și fără adolescent: cu tine, cu părinții.

De ce refuză adolescenții să meargă la psiholog

Pentru un adolescent, „hai la psiholog” sună adesea ca „e ceva în neregulă cu tine”. La o vârstă la care tot ce contează e să fie văzut ca fiind în stare, normal, ca ceilalți, propunerea poate fi trăită ca o etichetă.

Motivele pe care le aud cel mai des de la tineri sunt:

• „Nu sunt nebun.” Psihologul e încă asociat, pentru mulți, cu boala gravă. Am scris mai multe despre preconcepțiile legate de psihologi.
• „O să-ți spună tot ce zic.” Se tem că discuția ajunge, cuvânt cu cuvânt, la părinți.
• „Problema nu sunt eu.” Uneori are dreptate în parte: tensiunea e în toată casa, nu doar la el.
• „Nu vreau să vorbesc cu un străin.” Pare jenant și inutil.
• „Oricum nu ajută.” Mai ales dacă a mai fost o dată și n-a mers.

Niciunul nu înseamnă că nu are nevoie de ajutor. Înseamnă doar că propunerea, în forma în care a primit-o, nu i se potrivește deocamdată.

Dacă te regăsești în ce ai citit și vrei să lucrăm pe asta, cu mine, la cabinet sau online: psihoterapie pentru adolescenți și sprijin pentru părinți →

Ce nu ajută, chiar dacă pornește din grijă

În Terapia Scurtă Strategică ne uităm mult la soluțiile încercate. Adesea, tocmai ce facem ca să rezolvăm o problemă ajunge, fără să vrem, să o întrețină. Cu refuzul de a merge la psiholog, câteva reacții de părinte apar foarte des:

• Insistența zilnică. Fiecare discuție nouă îl face să-și apere și mai tare poziția. Refuzul devine o chestiune de principiu.
• Amenințările și târgurile. „Dacă nu mergi, îți iau telefonul.” Poate ajunge în cabinet, dar va sta cu brațele încrucișate și va avea încă un motiv să spună că nu ajută.
• Programarea pe ascuns. Să-i spui că mergeți la cumpărături și să ajungeți la psiholog strică încrederea, iar fără încredere terapia nu are pe ce să se sprijine.
• Diagnosticul pus acasă. „Ai depresie”, „ești dependent de telefon”. Chiar dacă ai citit mult, eticheta îl face să se închidă.

Sunt reacțiile firești ale unui părinte îngrijorat, nu un motiv de vinovăție. Doar că, dacă n-au funcționat până acum, merită încercat altceva.

Cum poți deschide discuția fără să-l forțezi

Câteva lucruri care, de obicei, schimbă tonul discuției:

• Vorbește despre tine, nu despre el. „Văd că dormi puțin și îmi fac griji” sună altfel decât „ai o problemă”.
• Prezintă întâlnirea ca pe o discuție, nu ca pe o reparație. Un om din afara familiei, cu care poate vorbi despre ce vrea el, fără să fie judecat și fără să fie obligat să revină.
• Lasă-i alegeri reale. Ziua și ora, la cabinet sau online, singur sau împreună cu tine pentru început. Cine alege simte mai puțin că i se impune ceva.
• Spune-i clar ce rămâne între el și psiholog. Pentru un minor, terapia începe cu acordul părintelui, dar adolescentul are nevoie să știe că ce spune în ședință nu ajunge automat la tine. Stabilim asta de la început; excepția sunt doar situațiile de risc pentru siguranța lui sau a altcuiva.
• Propune o singură întâlnire, nu „terapie”. „Mergi o dată și, dacă nu-ți place, nu mai insistăm” e mai ușor de acceptat decât un angajament fără sfârșit.

După ce ai spus o dată, calm, lasă subiectul să respire câteva zile. Ce nu mai e o luptă zilnică se acceptă mai ușor.

Poți începe tu, ca părinte

Aici e diferența pe care o face abordarea strategică. Pentru că ne uităm la ce întreține acum problema, iar o parte din asta se petrece în relațiile din casă, schimbarea poate începe și din partea părinților.

Când vii singur sau împreună cu celălalt părinte, ne uităm la:

• ce se întâmplă concret acasă: când apar conflictele, retragerea sau grijile, cum reacționați voi și ce urmează după;
• ce ați încercat deja și ce a funcționat, chiar și puțin;
• ce mici schimbări în felul în care răspundeți pot mișca situația.

Primești indicații concrete, de aplicat acasă între întâlniri. De multe ori, după ce adolescentul vede că nu el e „problema” și că se schimbă ceva și în jurul lui, acceptă și el o întâlnire. Iar dacă nu acceptă, lucrul cu părinții rămâne util în sine.

Detalii despre cum lucrez cu adolescenții și familiile lor găsești pe pagina de psihoterapie pentru adolescenți. Dacă nu ești sigur că e momentul, citește și 4 semne că terapia scurtă strategică ar putea fi soluția pentru adolescentul tău și 7 motive pentru a considera terapia scurtă strategică pentru adolescentul tău.

Online, pentru adolescentul care preferă să vorbească de acasă

Pentru unii tineri, drumul până la cabinet e partea cea mai grea, iar din camera lor se deschid mai ușor. Ședințele online au aceeași durată și același preț ca cele de la cabinet și se țin prin WhatsApp video, Zoom, Skype sau Google Meet. E nevoie doar de o cameră liniștită, în care adolescentul să poată vorbi fără să fie auzit de restul familiei.

Dacă locuiți în București sau în Ilfov, ne putem vedea și la cabinetul din Sectorul 2, pe Str. Popa Nan nr. 30. Dacă sunteți în altă parte a țării sau în străinătate, lucrăm online, de oriunde ești. Mai multe despre ședințele de psihoterapie online.

Când nu mai e timp de așteptat

Tot ce am scris mai sus presupune că ai timp să construiești încet. Sunt situații în care nu ai:

• adolescentul vorbește despre moarte, despre faptul că nu mai vrea să trăiască sau că i-ar fi tuturor mai bine fără el;
• observi semne că își face rău;
• există violență în casă sau față de alții;
• a încetat aproape complet să mănânce sau să doarmă.

În aceste cazuri nu aștepta acordul lui și nici o programare: sună la 112 sau mergeți la camera de gardă a unui spital de psihiatrie pentru copii și adolescenți. Copiii și adolescenții pot suna gratuit și la Telefonul Copilului, 116 111.

Și când nu e o urgență, dar schimbările sunt mari (scădere în greutate, somn foarte dat peste cap, tristețe care durează de săptămâni), merită și o evaluare medicală: medicul de familie sau pediatrul, iar dacă e nevoie, un medic psihiatru pentru copii și adolescenți. Psihologul nu prescrie medicamente, dar putem lucra în paralel. Despre diferența dintre cele două profesii: psiholog vs. psihiatru.

Întrebări frecvente