Mutismul electiv este o tulburare inca insuficient inteleasa. Are mai multe cauze si nenumarati factori de risc. Prin trecerea lor in revista incercam sa intelegem mai bine contextul in care se afla un copil care dezvolta aceasta tulburare, ce simte, ce neputinte are in materie de vorbire, perceptie si relationare cu cei din jurul sau.

Predispozitie genetica la anxietate

Desi nu exista o gena anume care sa determine mutismul electiv, exista o oarecare predispozitie genetica spre timiditate, inhibare si anxietate. Copiii timizi se exprima mai greu, nu pentru ca n-ar putea din punct de vedere fizic ci pentru ca din punct de vedere emotional le e frica. Timiditatea la varste mici care nu este abordata corect, poate duce la anxietate sociala la varste ceva mai mari. Inhibarea are si dezinhibare, atunci cand copilul este incurajat sa se manifeste – desigur, in anumite limite. Anxietatea in sine poate debuta la varste foarte fragede asa ca nu trebuie sa neglijati comportamentele copiilor spunandu-va ca sunt doar “faze, etape… o sa-i treaca”. In cazul lor sentimentul de frica este procesat cu dificultate de catre corpul amigdalian. E nevoie de interventia unui specialist daca vreti ca cei mici sa aiba un start bun in viata.

Factorii declansatori ai mutismului electiv

Aproximativ 30% dintre copiii diagnosticati cu mutism electriv au si o problema subtila de limbaj. Uneori e balbismul, dar poate sa fie si altceva, care in asociere cu timiditatea declanseaza mutismul. Familiile bilingve par sa aiba mai des aceste probleme cu copii lor. La fel se intampla cu cele care trec prin multe schimbari in timp scurt: schimbare de domciliu, divort, lipsa obisnuintei de a relationa cu alte persoane.

Factori care intretin mutismul electiv

Inainte de toate, e vorba de neglijarea problemei copilului. Parintele trebuie sa fie bine informat asa incat sa poata face diferenta intre o razgaiala copilareasca de moment si o problema medicala serioasa. Statisticile spun ca sunt necesari 4 ani de la declansarea simptomelor pana cand parintii cer ajutor specializat pentru copii. In tot acest timp boala avanseaza, iar copiii se chinuie in micul lor univers fara sa stie cui ar putea sa ceara ajutor. Pentru ca si ei vad ca parintii nu fac nimic.

Bine de stiut

Parintii care au copii afectati de mutism electiv se simt vinovati pentru declansarea bolii. Dar n-ar fi putut face nimic asa incat sa o opreasca. Ce pot face ei e sa ceara ajutor imediat ce-au observat ceva in neregula cu copiii. Doar daca intarzie sa o faca se pot considera vinovati. Mutismul nu e o problema de educatie, de ingrijire a copilului, acesta nu este autist (autismul este cu totul alta boala). E posibil ca prin acest comportament copilul sa incerce sa va manipuleze pentru a obtine ceva, dar cel mai probabil e vorba de anxietate, de frica si de felul in care copilul de raporteaza la orice stimul care i se pare periculos, riscant, infricosator. Incercati sa interpretati corect comportamentul copilului si sa nu-l acuzati de lucruri care poate ca nici nu i-au trecut prin minte.

Background image created by Freepik