Depresia este o boala ingrijorator de raspandita in intreaga lume, deci si in Romania. Pacientul este practic tinut prizonier, tace si se instraineaza de membrii familiei, de prieteni, de colegi. Intregul sau univers se prabuseste, nimic nu mai are sens. Daca pe durata bolii pacientul se confrunta si cu alte probleme grave (cineva drag moare, partenerul de viata divorteaza de pacient, etc) atunci depresia devine mai adanca si putini inteleg cum ar trebui sa-l ajute. Ce ar trebui sa faca pentru acesta? Ce simte mai exact bolnavul, ce nevoi imediate are? Despre aceste lucruri ne-am propus sa discutam in randurile urmatoare.

Vlaguire si dezinteres

Diagnosticat sau nu, depresivul care sufera de forma majora a bolii isi pierde interesul pentru lucrurile din jur. Nu mai stie cum e sa simta placere sau bucurie pentru ceva bun sau placut care i se intampla. Nu are nicio reactie daca i se intampla lucruri bune, dar daca i se intampla lucruri rele depresia sa se adanceste. Este cuprins de o oboseala extrema, ca si cum ar fi dupa un efort fizic si intelectual foarte solicitant. E obosit dar nu stie de ce, pentru ca nu e un motiv concret pentru starea pe care o are in afara de boala care ii suge energia. Din aceasta stare de oboseala isi trage radacina iritabilitatea constanta. Daca incearca cineva sa-l intrebe pe pacient ce anume il supara nu stie sa spuna, dar reactioneaza iritat. Indeparteaza oamenii din preajma sa, vrea sa fie lasat singur.

Latenta. Lipsa puterii de a face ceva

Ce uimeste este ca depresivul nu are nicio initiativa. Nici macar pentru binele sau, nici macar in situatii grave, nici la lucruri mici si nici la cele mari.  Vietuieste in latenta, in incetineala, in dezinteres. Desi intelectual are toate dotarile necesare pentru a face tot ce are nevoie, pacientul depresiv nu are in sine dorinta de a face ceva. Si nici puterea, rezistenta fizica de a face ceva. Cine nu stie ca e vorba de depresie, cine nu stie cum se comporta un depresiv, ar pune in graba eticheta de lene profunda.

Somatizarea. Boala emotionala devine si una fizica

Depresia nu e o stare de rau care vine si pleaca. Bolnavul simte aceeasi stare o parte insemnata din zi, in fiecare zi. Iti amintesti cat de rau te-ai simtit cand ai fost racit ultima oara? Cum ar fi daca te-ai simti asa tot timpul, in fiecare zi? Ti-ai pierde zambetul, puterea si cheful de a mai face ceva. N-ai mai vedea nimic bun la orizont pentru tine. Asa simte si un depresiv, starea emotionala se reflecta intr-o stare fizica de rau. Depresia se somatizeaza in diverse feluri, in functie de pacient si de sensibilitatile sale. Ceea ce intial a fost o boala emotionala, acum devine si una fizica.

Dereglari de somn si alimentatie

Fie numai din cauza bolii, fie si din cauza tratamentelor care incearca sa o combata, pacientul ajunge la dereglari de somn. Fie nu doarme deloc, fie doarme putin si defectuos, fie doarme prea mult. Ceasul sau biologic este dat peste cap. Poate dormi noaptea sau ziua fara sa mai stie daca doarme cand ar trebui sau nu. Se prabuseste. Nu-si mai cunoaste limitele, rezistenta, nevoile. Din cauza ca somnul este puternic tulburat si alimentatia devine la fel de tulburata. De aici se ajunge fie la cresteri in greutate, fie la scaderi ingrijoratoare pe durate scurte de timp.

Depresia si confruntarea cu propriile neputinte

Daca depresivul este nevoit sa traiasca singur confruntarea lui cu deciziile cotidiene va rezulta intr-un dezastru. Nu va putea sa decida nimic. Fie va amana la nesfarsit luarea unei decizii, fie valua o decizie proasta. Acesta este unul dintre motivele intemeiate pentru care un bolnav n-ar trebui lasat sa traiasca singur si sa fie obligat sa se descurce cu toate treburile – pentru ca nu le va putea face, nici daca vrea. Nu poate lua decizii pentru ca nu se poate concentra. Nu poate gandi limpede, nu poate analiza situatiile, nu-si da seama de consecintele unei decizii. Nu e vorba ca nu are inzestrarile intelectuale necesare. Nici vorba! Problema e una de incapacitate de a folosi ceea ce are. E ca atunci cand curentul electric trebuie sa ajunga la un bec sa faca lumina dar n-o face pentru ca undeva circuitul este intrerupt. Atunci cand bolnavul isi da seama ca nu mai poate face ceea ce altadata facea cu usurinta se instaleaza sentimentul de vinovatie. Si de aici pana la ganduri sinucigase nu mai e decat un pas.

In concluzie

Daca aveti un depresiv printre cei dragi, indiferent de forma de depresie pe care o are, nu-l lasati singur. Nici macar atunci cand va indeparteaza iritat. Intelegeti ca e un om bolnav care are nevoie de ajutor. Are nevoie de medicamente, de prihoterapie si de tot sprijinul si rabdarea pe care i le puteti oferi voi. Fiti perseverenti pentru ca boala se vindeca daca cereti ajutor de specialitate.

Coffee image created by Dragana_Gordic – Freepik.com