Sunt putini care se gandesc in mod serios la atacul de panica al celor mici. Probabil se intampla asta pentru ca cei mici se sperie de multe lucruri si dezvolta fobii pasagere. Dar atacul de panica la copii nu e ceva pasager si nici ceva banal. Ar trebui sa i se dea importanta cuvenita si copiii sa fie tratati conform afectiunii pe care o au si conform varstei lor. De obicei e mai greu sa recuperezi un copil din atac de panica in comparatie cu un adult. Asta si din cauza ca diagnosticarea e dificila,medicatia trebuie dozata cu mare grija si in unele cazuri psihoterapia dureaza destul de mult.

Parintii insa pot ajuta mult in recuperarea copiilor prin comportamentul lor de fiecare zi si prin permanenta lor sustinere. Iata cateva recomandari de folos atat parintilor cat si copiilor.

Atacul de panica nu este o boala mentala

Oamenii au obiceiul sa judece afectiunile psihologice drept boli la cap, dar aceasta este o atitudine care izvoraste din nestiinta sau rea intentie. Panica este o afectiune emotionala. Sentimentul fricii este sadit in noi pentru a ne proteja, daca uneori frica este exagerata si se ajunge la o incapacitate de control emotional. Cu atat mai mult se poate instala in cazul unui copil care nu are repere emotionale normale. El este in plin proces de invatare si nu trebuie sa traiasca avand pe frunte eticheta de bolnav mental. Explicati-i copilului ca NU este bolnav mental ci ca trebuie sa invete sa-si controleze emotiile. Unii invata mai usor, altii mai greu.

Afla care sunt temerile copilului, vorbeste cu el

Din discutii marunte cu cel mic poti afla lucruri importante despre motivele pentru care ii e frica. Poate ca s-a speriat profund intr-o situatie care pentru un adult pare banala si n-ati luat-o in seama. Poate a fost agresat, marginalizat, abuzat de persoane pe care nu le cunoasteti sau de catre alti copii la gradinita sau la scoala. Uneori copiii pot fi foarte cruzi si daca gasesc pe cineva mai fragil si mai sensibil isi seteaza atacurile asupra acestuia. Poate s-a speriat de cani, serpi, intuneric, cosmaruri – surse pasagere de fobii la copii dar care se pot transforma in surse constante de panica si la varste mai mari. Cu cat intelegeti mai clar cauzele, cu atat veti stii cum sa va ajutati copilul.

Lasa copilul sa vorbeasca atunci cand e pregatit

Desigur ca trebuie sa afli repede ce se petrece cu copilul tau, dar daca il presezi in vreun fel vei obtine reacta inversa. Il vei face sa taca indarjit, sa planga mai mult, sa se izoleze, sa nu mai vrea sa se joace sau sa mearga in anumite locuri. Propune-ti sa progresati putin cate putin in fiecare zi. Nu uita ca ceea ce afli sa notezi intr-un carnetel, ca sa-l poti reciti atat tu cat si psihoterapeutul. Veti putea monitoriza starea copilului si veti vedea care sunt progresele sau regresele. Multe lucruri importante se pot afla in joaca. Adica cel mic crede ca va jucati dar tu ca parinte mai ai si alt scop.

Arata-i ca ii intelegi atacul de panica si ca esti alaturi de el

E greu uneori ca parintii sa inteleaga ceea ce simt copiii, oricat de mult ii iubesc si vor sa-i ajute. Exercitiul acesta de a te copilari desi esti adult nu-l are oricine. Empatia este un sentiment extraordinar, care trece de orice bariera sufleteasca pusa in cale. E felul in care poti sa ajungi la inima copilului tau ca sa-i vindeci ranile cu blandete si preocupare. Vorbeste calm cu el, chiar daca e posibil ca el sa se enerveze. Sursa enervarii este neputinta lui de a exprima ce simte – mai ales daca are numai cativa ani. Pe masura ce creste exprimarea copiilor devine mai complexa, mai relevanta, dar nu inseamna ca va fi mai usor cu un adolescent decat cu un prescolar. Empatizati adecvat varstei pe care o are copilul si in functie de preocuparile lui.   

Copilul nu este vinovat ca sufera de panica

Se intampla adesea ca cei mici sa se simta vinovati ca sunt bolnavi, ca-si obosesc parintii, ca in loc sa se joace sunt psihoterapie, ca nu au note bune la scoala, ca n-au prieteni, etc. Sursele de vinovatie pot si surprinzatoare. Tocmai de asta e important sa-i explicati ca NU este el de vina ca e suferind. Cu siguranta micutul nu vrea sa fie bolnav sau sa nu-si traiasca varsta asa cum trebuie. Gasiti cai inventive prin care sa-l convingeti sa renunte la vinovatie, pentru ca altfel il va macina pe dinauntru si suferinta se va accentua.

Sa fii alaturi de un copil cu panica necesita un efort in plus. Trebuie sa fii dispus sa-i oferi mai mult timp si randare, sa fii mai receptiv la nevoile lui. Dar acest efort parintesc nu va dura la nesfarsit. Atacul de panica se trateaza, copilul tau se poate recupera fara sechele si poate avea acea viata minunata pe care o doresti pentru el. Cere ajutor de specialitate si sustine medicul si psihoterapeutul care se ocupa de copilul tau. Micutul are nevoie de voi toti.

Background image created by Jcomp – Freepik.com