Anxietate

Anxietatea este definită ca un sentiment patologic de neliniște, de teamă nedeterminată, fără a avea că declanșator, o cauza reală. De multe ori, persoanele care experimentează stări anxioase nu pot să recunoască și să definească factorul declanșator.

Făcând parte din categoria tulburărilor de natură psihică, anxietatea este o problemă din ce în ce mai des întâlnită.

Conform sondajelor din America în jur de 18% din populația matură suferă de anxietate, dar din acest procent doar 37% primesc un tratament.

Cu cât țările sunt mai dezvoltate cu atât incidența anxietății crește. Astfel în rândul angajaților de la marile companii transnaționale procentul celor care experimentează stări de anxietate crește la aproximativ 41%.

Tulburarea de panica a devenit numărul 1 în topul tulburărilor de sănătate mintală în America de Nord. Se estimează că o treime din populația adultă din America de Nord se confruntă cu probleme de anxietate.

S-a constat că tulburarea de panica este de două ori mai frecventă în rândul femeilor decât al bărbaților.

Anxietatea și frica sunt identice că stare fiziologică. Frica este o emoție pe care o resimțim ca răspuns la anumiți stimuli exteriori.

Frica reprezintă unul dintre sistemele de apărare ale creierului și nu poate fi controlată voluntar. Rolul central în declanșarea stării de frică îl are Amygdala, componentă a creierului.

Diferența majoră dintre anxietate și frică o reprezintă absența stimului exterior în cazul stării de anxietate. Practic creierul declanșează un mecanism de apărare dar stimulul este inexistent, astfel starea de panica poate dura mult mai mult decât starea de frică iar revenirea la starea normală se face cu un anumit efort.

Există mai multe tipuri de anxietate. Cele mai răspândite sunt:

Anxietatea generalizată. Persoana afectată resimte starea de anxietate pe o perioadă lungă de timp. Tulburarea de panica este declanșată de activitățile și evenimentele curente. Afectează capacitatea persoanei de a se integra în societate și de multe ori duce la izolare. Aceasta apare adesea împreună cu alte tulburări de anxietate sau depresie și/sau: nervozitate crescută, oboseală, insomnii, probleme de concentrare etc.

Atacul de panică. Teama intensă de scurtă durata este caracteristică acestei tulburări. Atacurile pot duce la tremurături, confuzie, amețeli, grețuri și dificultăți de respirație. Atacurile de panică se declanșează brusc și de obicei durează maxim 10 minute. Sunt însă și situații în care un atac de panică poate dura ore întregi. Atacurile de panică apar de obicei după experiențe înfricoșătoare sau stres prelungit, dar pot apărea și fără un factor declanșator. O persoană care se confruntă cu un atac de panică poate interpreta greșit această afecțiune că fiind o boală care îi amenință viața și poate face schimbări drastice în comportament pentru a evita atacurile viitoare.

Fobii specifice. Aceasta este o frică irațională declanșată de un anumit obiect sau situație. Fobiile nu sunt ca alte tulburări de anxietate, deoarece au o cauză specifică. O persoană cu fobie poate recunoaște că frica pe care o are e ilogică, dar rămâne în imposibilitatea de a controla anxietatea în jurul stimulului declanșator. Fobiile pot avea ca factor declanșator situații, animale sau chiar obiecte uzuale.

Agorafobia. Reprezintă teama de locurile, evenimentele sau situațiile din care persoanei i se pare dificil să scape sau în care are senzația că nu poate primi ajutor în caz de pericol. De multe ori se crede că agorafobia este frica de spațiile deschise dar nu este atât de simplu. O persoană cu agorafobie se teme să plece de acasă, să utilizeze ascensoare sau transportul public.

Mutism selectiv. Este o formă de anxietate pe care unii copii o experimentează și se manifestă prin incapacitatea de a vorbi în anumite locuri sau contexte, cum ar fi școala, deși pot avea abilități excelente de comunicare verbală în preajma unor persoane familiare. Poate fi o formă extremă de fobie socială.

Anxietatea socială sau fobia socială. Este o teamă de judecata negativă a altora în situații sociale sau apariții publice. Anxietatea socială include o serie de sentimente, cum ar fi frica de scenă, teama de intimitate și temeri în legătură cu umilirea și respingerea. Anxietatea socială poate determina oamenii să evite expunerea publică și contactul uman până la punctul în care viața de zi cu zi devine extrem de dificilă.

Anxietatea de separare. Separarea de un loc sau de o persoană care îi oferă bolnavului siguranță declanșează panica și apariția acestei forme de anxietate.

Anxietatea post traumă. Se poate dezvolta după un șoc sau o traumă suferită în trecut. Evenimentul este retrăit cu anxietate accentuată și coșmaruri. Experiența traumatică care declanșează această formă de anxietate poate fi determinată de o varietate de evenimente cum ar fi: stagiul militar, accidente, abuzuri sexuale sau alte abuzuri suferite în copilărie, etc.

Tratamentul anxietății are, în general, două direcții. Dacă starea individului este foarte gravă și există perturbări serioase de comportament atunci se începe un tratament medicamentos pentru reducerea tulburarii de panica

Pentru vindecare este însă nevoie de o schimbare în modul de gândire al persoanei afectate. Pentru acesta este recomandată terapia cu un psiholog specializat.

O perioada se va merge în paralel – prescripții medicamentoase și terapie, pentru ca apoi să se renunțe treptat la medicamente și să se continue terapia.

În cazul în care se urmează terapia, sunt de urmărit două aspecte foarte importante:

Empatia sau înțelegerea cu psihologul. Nu se poate urma o terapie, oricât de bună ar fi ea, dacă subiectul nu poate, nu vrea sau nu îi place să comunice cu psihologul.

Alegerea unei metode terapeutice. Nu toate terapiile au același succes la toți oamenii.

De obicei oamenii își aleg psihologul fie pentru că este recomandat de prieteni, fie că îl găsesc pe internet și citesc despre terapia pe care o aplică. Se întâmplă destul de des ca un individ să vadă mai mulți psihologi până ajunge să găsească rețeta optimă psiholog/terapie.